Revoluția din ’89 este unul din lucrurile bune care i s-au întâmplat României. Ca orice lucru frumos este discutat și rediscutat, iar meritele sunt și ele distribuite între diverși.
Spre exemplu, în 2004 erau 4.000 de revoluționari, iar în 2011 sunt 17.000. Statul, impotent de altfel, le taie la toți revoluționarii drepturile bănești, cu toate că ar fi drept ca să-i găsească pe cei care păcălesc și care pătează mișcarea revoluționară.
De curând, mi s-a povestit de un Gog care a făcut un accident de circulație în zilele revoluției, s-a ales cu capul spart, s-a dus la spital și peste câteva luni s-a ales cu carnet de revoluționar! Omul, într-adevăr, mergea cu alți prieteni să ia parte la revoluție, dar de aici până la a te considera revoluționar este cale lungă. Ceilalți amici care erau cu el în mașină nu au pățit nimic grav, dar nici nu și-au mai continuat drumul până în Piața Revoluției. Prietenii lui știu de poveste, nu l-a reclamat nimeni, doar l-au blamat și au rupt legătura cu el.
Trebuie să ne bucurăm în aceste zile. Să ne bucurăm și să-i cinstim pe cei care au murit sau care au avut de suferit după zilele Revoluției din 1989.