Fiind născut și crescut în zona Curtea de Argeș, de fiecare dată când familia mea avea musafiri ”de departe” îi duceam, printre altele, și la barajul Vidraru. Probabil că așa procedează mulți argeșeni.
Fie iarnă, fie vară, făceam o plimbare până la baraj, ne oxigenam. Pentru copilăria mea, barajul Vidraru este o amintire foarte plăcută, mai ales când învățasem să dau și explicații despre baraj, să spun care e treaba cu statuia aia sau să laud barajul că ar fi cel mai mare din lume, apoi am lăsat-o mai moale și am zis că este cel mai mare din România, și am crescut și am început să spun că este cel mai frumos…
Acum realizez că de fiecare dată când am mers la Vidraru era foarte multă lume pe acolo. Fie că își făceau poze, fie că admirau peisajul, fie că săreau cu coarda, la barajul Vidraru era lume venită să admire această construcție măreață, care îi încântă pe ingineri și, probabil, îi întristează pe ecologiști.
Nu monitorizează nimeni câți turiști ajung zilnic la Vidraru. Probabil că la barajul de pe Transfăgărășan ajung în medie 2.000 de turiști, vara mai mulți, iarna mai puțini.
PS: ultima dată când am fost la barajul Vidraru, a trecut pe lângă mine un grup de copii, excursioniști, iar la unul îi sună telefonul, probabil părinții, îl întreabă pe unde este, iar el răspunde că este la Porțile de Fier, la care ceilalți copii din grup încep să râdă de el în hohote…
Articol publicat inițial pe blogul site-ului BARAJUL VIDRARU.