Satul Charlottenburg este situat în județul Timiș, Banat. Este singurul sat construit în formă de cerc din Banat. Din acest motiv întreaga localitate a fost declarată monument istoric de către Ministerul Culturii și Cultelor.
Charlottenburg face parte din comuna Bogda și a fost înființată în 1771, odată cu cel de-al doilea val de colonizări germane. Satul a fost întemeiat cu 32 de familii (171 persoane) imigrate din Provincia Autonomă Trento, actuala regiune Trentino-Tirolul de Sud, Lorena și Baden-Württemberg.
