Jurnalul meu de bolnav de COVID-19

Am luat covid 19. Mai jos vreau sa fac un jurnal cu toate faptele, așa cum s-au întâmplat de la primul simptom și sper ca în curând să nu mai am niciun simptom și să mă întorc sănătors în societate.

Din capul locului vreau să vă spun că am purtat mască, m-am spălat pe mâini de foarte multe ori. Sincer de multe ori mi se reproșează că sunt cam ipohondru. Mai jos veți afla cum am luat covid și în ce circumstanțe. Masca este foarte importantă ca să nu îi îmbolnăvești pe alții. Poți să ai covid (asimptomatic sau la nivel de răceală ușoară) și să nu ai idee despre ce este vorba.


– 19 Iulie – este noapte, ne trezim deoarece băiețelul nostru a făcut febră. Este cald, noapte tropicală. Suntem în Grecia, este normal. Andrei primește Nurofenul de rigoare și într-o oră îi scade temperatura. Simt că parcă am și eu temperatură, dar mă gândesc că nu are cum. Nu am mai avut temperatură de 20 de ani.

Mă trezesc de dimineață și îmi iau temperatura: 38!!! Iau ibuprofen, dar scade foarte puțin. Iau Algocalmin și revin la temperatura normală.
Suntem în concediu așa că pierdem dimineața de plajă și bălăceală în apă. Luăm prânzul la restaurant, apoi mergem la plajă. Totul decurge normal. Care temperatură? Uitasem total.

Cu vreo 3 zile înainte, soția făcuse și ea temperatură și acuza o răceală. Am dat vina pe faptul că am dormit cu geamurile deschise, am băut băuturi reci, înghețată etc., am trecut peste ca și cum totul este normal. Este drept că în Grecia uiți de covid, nimeni nu poartă mască în spații deschise, iar în spații închise, sincer, nu prea am intrat. Îmi place că în Grecia nu te dai jos din mașină când alimentezi cu combustibil.


20 Iulie – mă trezesc cu o tuse seacă, care îmi trece după micul dejun. Ne vedem de programul zilnic și ne pregătim ca mâine să plecăm spre casă.


21 iulie – urmează drumul spre casă. Plecăm noaptea la ora 2 de pe peninsula Sithonia, ajungem în România (Giurgiu) la 11.00. La PETROM soția își dă seama că și-a pierdut mirosul. Ăsta ar fi semn de covid !?

În continuare ne gândim că nu aveam de unde să luăm. Poate doar de la soră-mea care era puțin răcită când am plecat din România, dar și–a revenit repede.

Ajungem acasă, sunt obosit după drum și mă deranjează nasul, probabil de la AC (îmi zic în gând). Parcă am frisoane, îmi iau temperatura, dar sunt bine.
Dorm de amiază, dar când mă trezesc am nasul în pioneze și am un miros metalic când trag aer in piept. Ciudat, dau vina pe AC, nici nu mă gândesc la Covid 19.


22 iulie – mă trezesc ca și cum aș fi răcit și am o stare de indispoziție generală. Stau într-un dormitor și bolesc. Am impresia că dacă transpir o să-mi treacă. După-amiază mă simt bine, dar mă deranjează nasul. Merg la bancomat să scot niște bani. Vin acasă și tund gazonul. Sunt convins că am o simplă răceală.

Am început să iau paracetamol.


23 iulie – răceala nu-mi mai trece și mă gândesc serios că am luat Covid deoarece mi-am pierdut mirosul. Și soția își pierduse mirosul. Deci ne gândim ca avem Covid si ne izolăm.


24 Iulie – sora mea își face testul de Covid 19 deoarece urma să se întoarcă la muncă. Așteptăm rezultatele de pe o zi pe alta. Eu sunt răcit covidit și mă resemnez. Sunt ok, dar mă gândesc că s-ar putea să am probleme cu respirația. De când ne-am întors în țară am luat de 3 ori pe zi Paracetamol, la 6 ore, uneori am mai alternat cu Coldrex (au aceiași substanță activă plus vitamina C), am luat pastile de supt pentru gât (Flu End se numesc și mi se par foarte bune).

În timpul acesta am vorbit cu mai mulți medici și toți au recomandat izolarea și să mergem la spital doar dacă avem probleme cu respirația. Cam toți făceau referire la presiunea care se pune zilele acestea peste spitale.


25 iulie – soției i-au dispărut simptomele de covid, i-a revenit mirosul. Raluca a luat pastile de prima dată, eu am luat doar când am avut febră și tuse. Dacă luam din prima Paracetamol, de când a debutat Covid-ul CRED că îl doboram mult mai repede.


26 iulie – Rezultatul surorii mele este Pozitiv. Ne gândeam noi…. Este seară, nu mai avem cum să sunăm la DSP.


27 iulie – De dimineață sunăm la medicul de familie, la DSP. Intrăm in izolare. Mai precis stăm în continuare în izolare. DSP consideră că este nevoie să stăm în izolare 14 zile de la data la care am intrat ultima dată în contact cu persoana pozitivă. Deci trebuie să stăm în izolare până pe 5 august.
28 iulie – mă simt bine în general. Azi toată dimineața am făcut treabă prin curte. Pe la prânz aveam temperatura 37,5. M-am documentat și am înțeles că este bine ca organismul să fie lăsat să lupte cu virusul. Am luat paracetamol si Tussin pentru tuse, care se pare că mă ajută. Mai iau și siropuri de tuse.

29 iulie – a fost ziua în care m-am simțit foarte bine, am avut câteva episoade cu tuse seacă, în rest totul a decurs foarte bine.

30 iulie – am avut probleme cu tusea. Mirosul nu a revenit. Boala aceasta îți pune nervii la încercare, nu vrea să plece mai repede. Trebuie să fac un control la plămâni când ies din carantină și am test negativ la covid-19.

31 iulie – Treptat mi-a revenit mirosul. Tușesc mai rar. Am renunțat să mai iau paracetamol. Iau doar Tussin, un sirop pentru gât și pastile pentru gât Flu end (sunt foarte bune).

Când am mirosit soc mi-am dat seama că mi-a revenit mirosul

1 august – Pe zi ce trece Covid-ul devine pentru mine o amintire. Dacă nu aș tuși de câteva ori pe zi aș fi complet refăcut. Dar tusea, reziduală sau nu, rămâne.

2 august – A rămas tusea reziduală. Câteodată este seacă, apoi este productivă. Iau Tussin de 2 ori pe zi.

3 august – Mai tușesc de câteva ori pe zi, dar tuse ușoară. Trec și 3-4 ore fără să tușesc.

4 august – Azi am fost la DSP Ilfov pentru concediul medical. Nu am primit răspuns la e-mail-ul în care transmisesem Anexa 2. Este drept că la ei am mai completat un formular. A decurs totul foarte bine la DSP, am avut o singură persoană în față (dar avea cereri pentru mai multe persoane).

-5 august – Am fost la medicul de familie pentru concediu medical. Mi-a spus că sunt șanse mari ca să rămân cu tusea o perioadă mai lungă de timp

6 august – Am fost să îmi fac testul de COVID-19 la Clinica Sante de la Apusului. Coada cu cei care făceau testul era în stradă. Toți eram cu mască pe nas și gură, dar erau mulți trecători fără mască și zona era destul de aglomerată. Dacă la coadă era cineva fără mască, nu-i așa că le dădea și trecătorilor la un simplu strănut?

În fine, testul a fost simplu, și nedureros, cu toate că nu mă așteptam ca paiul acela să-mi intre atât de mult în nas.

7 august – a venit rezultatul. pdf parolat. NEGATIV. Am fost foarte fericit. Mă mai bătea gândul, dacă virusul mai este pe la mine? Am auzit că sunt cazuri mai rare, ce-i drept, de persoane care au scapat de covid după o lună !?

End of story. Dacă am învățat ceva? Poți să-ți iei toate măsurile de prevenție, dar dacă îți este dat să iei virusul îl iei și dacă ești singur pe o insulă pustie. Asta nu înseamnă că nu o să mă protejez în continuare. Din contră voi purta mască și în aer liber.


Foto: pixabay.com

Adauga comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.