Despre cum am reuşit să slăbesc 10-15 kg

Apogeul meu de grăsan cred că a fost la 106 kg, prin 2011, apoi am mai slăbit câte puțin şi timp de câţiva ani oscilam pe la 100 kg.

În 2017 mi s-a pus pata și am luat hotărârea că vreau să slăbesc mai mult. Cred ca era începutul lui iunie. Mă întorsesem din concediul de o săptămână din Polonia și Cehia, unde berea și fripturile au fost în exces, nu am făcut sport timp de 10 zile și mă simțeam umflat.

Fără mezeluri

Sincer nu îmi place obiceiul acesta de a mânca carne zi de zi. Nu mi se pare sănătos. 

Din start trebuie să spun că am renunțat la mezeluri. Le evitam și în trecut, dar acum am renunțat la ele.

Fără bere

Îmi place berea foarte mult, dar am zis stop. 

În primul rând producătorii români de bere introduc tot felul de ingrediente chimice pentru a grăbi fermentarea. Așa că toată vara am băut șprițuri și prin noiembrie mi-am dat seama că a trecut vara și nu am băut bere.

Legume și fructe de sezon

M-am gândit cum trăiau străbunii noștri. Câtă carne mâncau ei vara? Mai tăiau ei un pui, un curcan, dar mâncau ceafă de porc? Nu cred. Porcul era lichidat din ianuarie până prin luna mai, să zicem. 

Acum mă gândesc și cu ce ne hrăneau bunicii în copilărie, la țară. Nu am auzit-o pe bunică-mea că a venit de la cooperativă cu o ceafă de porc, nțț. Dar ne gătea pui sau găini cam de trei ori pe lună, ca să fac o medie.

Deci cam asta a fost abordarea mea, cam de aici am pornit. Back to the basics. Foarte puțină carne, spre deloc.

Smoothie-uri

Un amic urma o dietă cu smoothie-uri. Și-a înlocuit mesele principale cu smoothie-uri, a slăbit și arata foarte bine. O colegă a încercat și ea, dar a renunțat deoarece începuse să aibă probleme cu stomacul.

Am încercat și eu, etapizat. O masă am înlocuit-o cu 1 litru de smoothie cu legume și 1 litru smoothie de fructe. Apoi după aceiași rețetă am început să înlocuiesc toate mesele cu smoothie. Nu cred ca am ținut-o mai mult de două săptămâni. Idee e că mă simțeam bine, aveam forță, mergeam cu bicicleta 40 km/zi, nu m-am simțit slăbit, cum mi se mai plângea amicul de la care am preluat ideea. Deci depinde foarte mult de organism. 

Post

În timpul acesta am ținut și un post de 2 săptămâni (postul Sf. Mării), când am renunțat la ouă, brânză, etc. Mai mult ca sigur și acesta m-a ajutat.

Sub 90 kg

Și prin luna august am ajuns să cântăresc sub 90 kg. Eram foarte fericit că pe cântar prima cifră era 8.  Când am ajuns pe la 86 kg am zis că e de ajuns. Burta era o amintire urâtă.

Cum am reușit sa slăbesc

Colegii începuseră să îmi spună să nu mai slăbesc, că este de ajuns. Unii mă întrebau dacă sunt bolnav (cred că e o meteahnă de-a românilor că dacă slăbești, ești bolnav). 

La întrebarea cum ai reușit să slăbești nu știam să răspund foarte clar deoarece nu urmasem o rețetă clasică. Lipsa cărnii de porc și pui din alimentație, lipsa berii, smoothie-urile m-au ajutat. Am făcut și mult sport în perioada respectivă. 

Astfel, am început să mănânc puțin și des. Cam o dată la 3-4 ore mi se face foame.

De multe ori contează și să-ți dorești foarte mult. Cam așa s-a întâmplat și când am renunțat să mai fumez acum 10 ani. Mi-am dorit, am planificat, am răbdat și am reușit.

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie mai departe!
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.