Anul trecut am reușit, prin creditul Prima Casă, să ne cumpărăm o casă. Este casă pe pământ cum obișnuim noi, românii, să zicem, nu este lipită de alte case din jur, are o grădină decentă.
Povestea este interesantă. Este vorba de un cartier de case de la marginea Pădurii Ileana, în comuna Dragomirești Deal, județul Ilfov.
De ce spun că povestea este interesantă? Am văzut reclamele stradale pentru aceste case și într-o după-amiază de sâmbătă am făcut o vizită în zonă. Era în plin șantier, nicio casă nu era finalizată, erau mulți câini maidanezi prin zonă, un paznic care se uita mirat la noi. Nu ne-am dat jos din mașină pentru că prima impresie nu a fost una bună. Ni se păruse că spațiul din jurul casei este foarte mic și noi ne doream o casă cu grădină.
Peste 2 luni ne-am dus la un târg imobiliar la Casa Poporului și acolo i-am găsit și pe reprezentanții acestui ansamblu rezidențial de case. Am discutat cu ei, ne-au prezentat ansamblul, am văzut poze. De data asta ne-a plăcut ansamblul și am programat o întâlnire ca să vedem casele. Lucrările avansaseră serios, deja erau delimitate grădinile. Se vedea clar că dacă ne luăm o casă aici, o să avem parte de o grădină în care poți să-ți construiești un grătar, să-ți faci un balansoar, terasa este parte integrată a casei. Am fost foarte încântați. Aici se termină partea cu povestea interesantă.
Pentru că am doar cunoștințe generale despre construcții, am apelat la cei care sunt experți în domeniu. Toți mi-au dat un feedback pozitiv – cumpără casa, este construită bine, prețul este foarte bun pentru o astfel de construcție. Așa era, prețul era foarte bun! Când am intrat în linie directă și am primit o parte din acte, am înțeles de ce era prețul ăsta atât de bun- dezvoltatorul a plătit 3 euro/mp de teren.
Pașii următori
Inițial am rezervat casa. Am ales o casă din capătul ansamblului rezidențial (pentru că nu doream să ne treacă toate mașinile celorlalți proprietari prin dreptul casei) și orientată cu spatele spre pădure.
Am mers la bancă pentru a ne verifica dacă ne încadrăm. Inițial a fost Banca Transilvania, care a rămas fără fonduri, apoi am mers la Raiffeisen (care au fost foarte sufletiști și ne-au ajutat foarte mult) care a rămas fără fondurile Prima Casă la 2 zile după ce s-a semnat contractul nostru.
Am mers la notar pentru ante-contract, am plătit dezvoltatorului cei 5% avans.
Apoi ne-am ocupat de personalizarea casei: parchet, gresie, faianță, cadă, amenajare duș, sanitare, uși. Au fost 2 săptămâni de foc pentru că în fiecare seară după serviciu mergeam să căutăm parchet & co. Eram presați de faptul că fiind sfârșitul lui octombrie auzisem zvonuri că la unele bănci fondurile Prima Casă sunt pe terminate.
Am semnat contractul final la sfârșitul anului 2015.
Asupra peripețiilor cu banca voi reveni într-o altă postare, deoarece au fost destule peripeții și nervi întinși la maxim.
Situația actuală
Urmează să ne mutăm în două luni. Suntem într-o etapă în care căutăm mobilă, electrocasnice și facem multe planuri de amenajare interioară.
Vor fi două luni în care îmi doresc să nu avem parte de surprize neplăcute.
Ion Liviu
BUna seara,
Mai locuiti in Dragomiresti?
V-ati acomodat? V-ati muta in oras din cauza educatiei copilului / copiilor ? Si eu locuiesc tot in zona, dar vreau sa ma mut in oras. Motivele sunt: pierd mult timp in trafic, am copii de dus la scoala, simt ca m-am plafonat.
O seara buna.
DragosU
Salut Liviu Ion! Da, locuim in Dragomiresti si nu ne gandim sa ne mutam. Ne-am obisuit si ne place.
In sezonul cald eu merg cu bicicleta la serviciu, iar in sezonul rece merg cu masina pana la metrou.
Cand o sa apara si la noi copilul cred ca se vor ivi ceva probleme pentru ca trebuie dus si adus la/de la scoala. In schimb am inteles ca este gradinita buna in Dragomiresti.