Există zeci de mii de sfaturi despre cum să te comporți la interviul de angajare, dar nu prea există sfaturi despre ce să faci după ce ți se spune că trebuie să aștepți telefonul lor prin care vei fi anunțat că ești angajat. În cele mai multe cazuri, dacă vei fi respins, nu vei mai primi niciun telefon în care să fi anunțat de acest aspect.
Mai există cazuri în care în timpul interviului ți se va spune că ești candidatul ideal pentru ei, că te vor angaja, dar îți caută o poziție în firmă în care să dai randament maxim. Și peste câteva zile ți se va spune ne pare rău, dar cerințele salariale au fost peste putința noastră. Angajatorii s-au obișnuit cu potențialii angajați care se fac preș în căutarea unui loc de muncă, care acceptă orice doar să fie angajați, să aibă un loc de unde să se întoarcă acasă. Da, într-adevăr, taxele plătite către stat sunt foarte mari, dar marile companii s-au obișnuit să angajeze oameni pe bani puțini, oameni care să facă o muncă total profesionistă.
Oricum, este greu să te autoevaluezi după un interviu de angajare. Este ca la un examen la care te-ai prezentat foarte pregătit și aștepți nota. Profesorul poate să privească lucrarea din mai multe puncte de vedere și să aibă diverse așteptări. Elevul trebuie să fie cu picioarele pe pământ și să nu deznădăjduiască în cazul unei nereușite.
Mai țineți minte reclama Sprite „spune pe bune” de acum vreo 5 ani? E vorba de cea în care fetele își dau imediat seama când ești disperat și tocmai de asta ești mereu singur? Am întâlnit în București câteva astfel de multinaționale disperate, care la o zi de la trimiterea CV-ului te sună ca să te cheme la interviu. După primul interviu și ceva probe practice, revin cu un telefon în maxim două zile ca să te vezi cu managerul/șeful. Nici nu pleci bine de acolo, ești încă în drum spre casă, iar ei te anunță că ai oferta salarială trimisă deja pe email și că te așteaptă la semnarea contractului. Nu știu ce părere aveți voi, dar graba și disperarea spun multe despre o firmă. Când angajezi oameni la foc continuu, dar sediul rămâne același, e clar că angajările nu se fac din nevoia de extindere, ci pentru că îți pleacă oamenii și trebuie înlocuiți cu alții.
Un aspect care mi-a plăcut în Germania a fost că marile companii angajează tineri studenți/masteranzi care trebuie să facă practică. Bineînțeles că există o colaborare între universități și companii, din care toată lumea are de câștigat, inclusiv studenții. Companiile își pot rezolva o bună parte din sarcinile anuale prin intermediul studenților, plătesc taxe foarte mici la stat, iar studentul plătește taxe doar dacă practica nu este obligatorie, dar în final se alege cu experiență, o recomandare sau șansa să se angajeze în viitor la compania respectivă.