Am fost cu treabă la o mare firmă de consultanţă şi servicii tip outsourcing din Bucureşti. Domnişoara de la recepţie m-a poftit să iau loc până vine persoana cu care urma să mă întâlnesc. Am aşteptat vreo 5 minute, timp în care apare un tip la vreo 35 ani. Redau aproximativ conversaţia dintre tipul respectiv şi recepţioneră:
T: Bună ziua. Sunt programat pentru un interviu de angajare la ora 13.
R: Cu ce recruiter trebuie să susţineţi interviul?
T: Nu ţin minte numele.
R: Pentru ce post aţi aplicat?
T: Nu mai ştiu.
R: Ce limbi străine sunt cerute pentru jobul la care aţi aplicat?
T: Engleză şi ăăăăăăăăă franceză parcă.
Nu îmi vine să cred că există astfel de oameni şi mi-a părut rău de persoana care urma să poartă o discuţie cât de cât serioasă cu tipul ăsta. Şi unii se întreabă de ce nu îşi găsesc loc de muncă, cu toate că au 3 facultăţi şi 2 masterate.