Romtelecom și Cosmote, câștigătorii licitației pentru rețeaua națională de internet de mare viteză

Companiile Romtelecom și COSMOTE România au fost selectate drept câștigătoare ale licitației organizate de Ministerul pentru Societatea Informațională (MSI) pentru a dezvolta infrastructura națională de internet de mare viteză(RoNet) în zonele rurale fără acoperire pentru astfel de servicii.

Licitația a fost organizată pentru 783 localități, împărțite în 7 zone geografice. Romtelecom a fost desemnat câștigător pentru 4 dintre regiuni, iar COSMOTE România pentru 3 regiuni, în toată țara, se arată într-un comunicatRomtelecom-logo de presă al Romtelecom.

“Oportunităţile economice şi informaţionale derivate din funcţionarea unei infrastructuri naţionale de broadband au un potenţial nelimitat. Dezvoltarea regiunilor rurale vizate de acest proiect reprezintă calea sigură spre îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, atât local, cât şi la nivel naţional. Din acest motiv, MSI a prioritizat priectul RoNet şi implementarea acestuia cu ajutorul partenerilor europeni prin fonduri nerambursabile în valoare de 84 milioane de euro. România este astăzi mult mai aproape de standardele pe care şi le propune Uniunea Europeană prin Agenda Digitală, parte a strategiei Europa 2020, “ a declarat Răzvan Cotovelea, Ministrul pentru Societatea Informațională.

Pentru cele 4 zone, Romtelecom va fi finanțat cu aproximativ 37,2 milioane de euro, iar COSMOTE România cu aproximativ 27,9 milioane de euro.

Romtelecom și COSMOTE România vor dezvolta în decursul a 2 ani o infrastructură de tip backhaul pentru implementarea de rețele de mare viteză în zonele rurale fără acoperire pentru servicii de internet de mare viteză. Potrivit contractului, MSI concesionează lucrările companiilor câștigătoare, pentru o perioadă de 18 ani. În acest interval, cele două companii vor asigura, de asemenea, operarea și mentenanța infrastructurii. Infrastructura va rămâne în proprietate publică și va fi disponibilă la nivel wholesale pentru orice operator interesat să furnizeze servicii de internet broadband pentru utilizatorii finali.

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie mai departe!
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.