Povestea multora dintre noi

La bloc are mașina parcată la scară. Dimineața, când plecă la serviciu, cheamă liftul. Stă la etajul 1. Ajunge la mașină. A mers 5 metri din scară până la mașină. Ajunge la serviciu. Se uită după un loc de parcare cât mai aproape de clădirea unde trebuie să petreacă următoarele 9-10 ore. A găsit un loc bun. Merge 10 metri și a ajuns la birou. Cam 7 ore stă pe scaunul de la birou. Se face ora de plecare. Ajunge la mașină. În drum trece să-și ia persoana dragă, chiar din fața locului de muncă și apoi merg la cumpărături.

Aici nu găsesc niciun loc de parcare în apropierea intrării din supermarket, dar parchează pe cel de handicapați. Își spun unul altuia că și așa nu stau mult în magazin.
Se întorc după 40 de minute cu căruciorul aproape plin.

Ajung acasă. Găsește locul de parcare ocupat. Claxoane, înjurături, niciun semn din partea boului care i-a luat locul. Trebuie să parcheze la 10 metri distanță de ”locul lui de parcare”. Deranj mare și îi lasă o zgârietură celui care i-a luat locul de parcare din buza scării. Ajunge acasă, frânt de oboseală.

Adauga comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.