În general, taximetriștii sunt niște oameni foarte frustrați, de parcă i-a obligat cineva să facă taximetrie. Desigur că mai sunt și unii foarte de treabă și foarte relaxați. Poate pentru ei banul nu înseamnă chiar totul.
Din aştia mai simpatici chiar am întâlnit câţiva şi doi dintre ei chiar m-au impresionat.
Cel mai tare taximetrist pe care l-am prins până acum a fost taximetristul-cititor. Nu a oprit chiar la scara la care făcusem comanda, ci la cealaltă scară. Ajung în dreptul lui, el citea. Încep să mă agit, dar nimic, omul era captivat de citit. Bat în mașină, se desmeticește, iese din mașină, îmi deschide portbagajul, întoarce și pornim. La semafor citea. De la distanță vedea că semaforul e pe roșu și lua cartea în mână pregătindu-se de lectura de la semafor. Să nu zic că merge și super repede, probabil că vrea să mă ducă mai repede la destinație ca să-și continue cartea …
Taximetristul dinamovist era îmbrăcat în roșu și cu șapca lui Dinamo. Nu, nu avea și jampieri. În mașină avea multe fanioane cu Dinamo, iar emblema mașinii de pe volan era decupată și pusese una cu Dinamo. Asculta radio sportiv, dar mi-a fost frică să vorbesc cu el despre fotbal. Avea 4 telefoane (din fericire, nu erau cu Dinamo) și cât am mers cu el (cam 20 de minute) a fost sunat pe 3 dintre ele.
Taximetristul novice – este ăla care are GPS și cu toate astea tot nu e sigur pe el și își întreabă și clienții pe unde să meargă. Sunt tineri, îmi este milă de ei, dar mă enervează că se cred șmecheri și în viitor vor fi ăia care te claxonează, te fleșuiesc, te înjură că nu ai văzut în aceiași secundă cu ei că s-a făcut verde.