Pachet de filme (ep.21)

Am avut o pauză destul de lungă de văzut filme. M-am mai uitat la seriale, dar vara se pare că nu prea mă uit la filme artistice, ci doar în sezonul rece.

Iată filmele la care m-am uitat în ultima perioadă.

Black Mass (2015) – 8/10

Bazat pe o poveste reală, filmul reușește să impresioneze. Mi-a plăcut și pentru faptul că m-a transpus în anii 70-80. Johnny Depp face un rol de zile mari. Cred că dacă nu juca Depp filmul era unul de nota 5.

Whiskey Tango Foxtrot (2016) – 8/10

Încă o poveste despre războiul din Afganistan. De data aceasta o jurnalistă este eroul principal.

Pe IMDB are o notă mai mică. I-am dat 8 pentru că nu a luat-o prin bălării.

The Intern (2015) – 7/10

O comedie ușurică, dar bunicică. Robert de Niro intră frumos în rolul unui pensionar care din plictiseală ajunge să lucreze ca intern. De văzut duminică seara.

The Big Short (2015) – 7/10

O poveste despre bula care a generat ultima criză financiară. Este interesant. Mi-am cam prins urechile pentru că l-am văzut cu subtitrare în engleză și unele cuvinte din economie m-au băgat în ceață. Pe Steve Carell, sigur îl știți, l-am văzut pentru prima dată într-un rol serios, în rest l-am văzut în tot felul de prostioară în care juca rolul de fraier.

Adauga comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.