Septembrie 2015. Traficul din București

Vineri am mers cu bicla din Centru pana la Fundeni și de acolo în Militari. Aglomerație mare pe bulevarde!

Felicitări celor care stau ca fraierii blocați în trafic! Nu înțeleg cum aveți atâta răbdare!

Știu că mulți șoferi sunt deranjați de bicicliști. În multe cazuri, sentimentul este reciproc. Majoritatea amicilor mei bicicliști sunt șoferi și posesori de mașini. Au renunțat să se mai deplaseze cu mașina la serviciu și înapoi din cauza traficului exasperant. Deci șoferii ar trebui să fie mai maleabili cu bicicliștii, deoarece o bicicletă în plus, o mașină în minus!

De cel puțin 8 ani se vorbește despre locurile de parcare din București. Constat că în timpul acesta nu s-a realizat mare lucru în afară de o parcare subterană la Universitate, o parcare la Cocor, s-a reabilitate parcarea subterană de la Inter (dar nu pe banii PMB). Poate mă înșel, poate mai sunt și altele, dar am dreptul să întreb cum a încercat Primăria Municipiului București această problemă? De ce se mișcă totul cu viteza melcului?

Pentru a încheia în același ton cu care am început, sâmbătă seara am ieșit cu o amică, aflat în vizită pe la noi, în Centrul Vechi Istoric. Se întâmplau niște evenimente cu ocazia Zilelor Bucureștiului. Centrul orașului era plin, foarte mulți oameni ieșiseră la promenadă pe Calea Victoriei. Am căutat un loc de parcare în două zone. Nu era nimic liber. În secunda trei am mers în parcarea subterană de la Inter, care era ocupată la jumătate din capacitate. O oră de parcare aici costă 3 lei. Ajunși în Centrul Istoric, am văzut că mașinile stăteau în coloană în zona BNR, plus că pe anumite străzi din Centrul Istoric mai mult se staționa, decât se circula. Concluzia este că șoferii sunt capabili să-și urce mașinile și-n copaci, doar să nu plătească o taxă de parcare, dar în același timp vor civilizație.

Adauga comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.