Alegerea ceasului de mână

Urmăresc de ceva vreme oferta de ceasuri, căci parcă am început să mă plictisesc de cele pe care le am deja de câțiva ani buni. Oferta este foarte variată și trebuie să țin ceascont de o grămadă de chestii înainte de a lua o decizie.

  • Forma carcasei, care în general e rotundă, dreptunghiulară sau ovală. Carcasa poate fi mobilă pe curea, dar nu văd avantajele acestei mobilități.
  • Cadranul este foarte important pentru că pe el apar toate informațiile relevante care fac un ceas util. Îmi plac ceasurile ale căror indecși și indicatoare au in componență substanțe luminescente ca să pot vedea ora pe întuneric. Afișajul ceasurilor este analog, digital sau analog/digital, dar pentru purtarea zilnică mi se pare mai potrivit cel analog. Design-ul cadranelor este extrem de variat, există câte ceva pentru toate gusturile.
  • Materialul brățării/curelei poate fi oțel inoxidabil, metal prețios, titan, alamă, piele, cauciuc, plastic, silicon. Există foarte mult variațiuni ale tipului de brățară/curea (monocoloră, multicoloră, mată, lucioasă, cu zale, cu inele metalice etc).
  • Mecanismul unui ceas poate fi de tip mecanic, quartz sau autoquartz. Am văzut puține ceasuri cu mecanism mecanic, majoritatea având mecanism quartz. Ceasurile cu mecanism quartz sunt foarte precise, chiar și cele ieftine rămân în urmă cu maxim 1-2 minute pe an. La acest tip de mecanism indicatoarele sunt puse în mișcare de o lamelă de quartz, care oscilează sub impulsul electric al bateriei.
  • Geamul poate fi făcut la rândul lui din mai multe materiale (cristal safir, sticle minerale, plexiglass) care influențează în mod direct rezistența la șocuri și zgârieturi. Cele mai scumpe, dar și cele mai rezistente sunt geamurile din cristal safir. Cel mai bun raport calitate/preț îl are sticla din cristal mineral, care nu este la fel de rezistentă precum cea de cristal safir, dar este mult mai accesibilă.
  • Funcțiile influențează foarte mult prețul final al ceasului. Pe lângă indicarea orei, există modele cu calendar, indicator GMT, cronograf, alarmă, avertizare de epuizare a bateriei, tahimetru, indicator pentru fazele lunii.
Ți-a plăcut acest articol? Distribuie mai departe!
  •  
  •  
  •  
  •  
Tags:

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *