Imagini cu Duster Pick up

Începând de azi veți putea vedea pe drumurile prăfuite ale țării noile Dacia Duster Pick-up. Prima impresie pe care am avut-o, vizualizând pozele, a fost că mașina este cam scurtă (din cauza benei, cred), parcă ar fi de jucărie.

Primele mașini Duster-ul Pick-up au fost livrate pentru compania OMV Petrom. Aceștia au nevoie de Duster-ul Pick-up pentru a ajunge la sondele aflate departe de drumurile naționale și pentru a transporta diverse echipamente.

Se pare că varianta Pick-up a Dusterului a fost făcută la Câmpulung Muscel de compania Romturingia, în colaborare cu Dacia Renault. Noul Duster are un motor de 1.5 dCi, de 110 CP. Cabina are două locuri și o luneta de dimensiuni medii, ranforsată exterior, iar bena are o lungime de 1,7 metri și poate transporta o încărcătură de până la 450 de kilograme.

Adauga comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.