Abonament Vodafone nefolosit

În luna aprilie 2014 am fost sunat de cei de la Vodafone și mi s-a prezentat o ofertă pentru un număr mai vechi de telefon. Era un agent foarte volubil și se tot chinuia să-mi dea de înțeles că fac afacerea vieții cu niște sute de minute în plus. Fix pix. Am acceptat pentru că atunci aveam nevoie de cele 150 de minute internaționale pe rețele mobile.
telefonPe lângă acel abonament mai am un altul special pentru internet mobil, luat special pentru o tabletă. Cred că nu am avut nevoie de acel abonament de mai mult de 3 ori, dar abonamentul este pe doi ani și aștept să renunț la el. Când mi-a prelungit celălalt abonament, tipul de la Vodafone mi-a spus să sun prin septembrie pentru a mi se înregistra solicitarea și să nu mi se mai prelungească abonamentul buclucaș. Mi-am adus aminte și am sunat. Surpriză, am făcut-o prea devreme. Trebuie să sun peste 2 luni. Cu fix o lună înainte. Dacă nu sun cu o lună înainte să expire abonamentul mi se mai prelungește cu o lună.

Cred că ar fi bine ca Protecția Consumatorului să introducă o lege prin care atunci când îți faci un abonament nou să ai o perioadă de o lună în care să poți renunța la el, fără nici o explicație.

Sursa foto: freerangestock.com

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie mai departe!
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.