Inamicii soferilor din Bucuresti

Este o istorisire pe care am citit-o cu sufletul la gură. Am rămas cu un gust amar la final. Parcă am ajuns niște brute cu chip de oameni, ce poartă niște ochelari de cal și își văd doar propriile interese.

| Bucuresti 8.15 am. Azi – 1 iulie.

Pe bulevardul Barbu Vacarescu ma strecor printre masini cu bicicleta ca sa fac stanga. Merg la job. Trec prin spatele unei masini si o ating din mers cu snurul de la rucsac cu capat metalic. Se aude un pacanit. Soferul lasa geamul jos si imi spune alarmat ca l-am lovit. Ma opresc si-i explic calma si ferma ca l-am atins cu rucsacul, masina nu are cum sa aiba absolut nimic. Se da jos enervat din masina, imi ordona sa stau, ridica vocea, imi comanda sa-i dau actele. E un nene pe la 50 de ani, parul alb, cam un metru optzeci, atitudine agresiva pe stilul ‘tata dur’, mizeaza pe intimidare. Cunosc genul atat de bine. Am fost agresata verbal de nenumarate ori si ca soferita si ca biciclista: urlete, injuraturi, porunci, dispret, umilinte. Nu mai inghit asta. Ii zic si mai hotarata sa ma lase in pace, ca nu ii dau nimic. Nu i-am facut nimic si nu stau la discutii. E rosu la semafor si nici nu ma gandesc ca e cazul sa fug. Vine in spre mine amenintator, urla sa-i dau buletinul. Nu-i dau nimic, e absurd! Ma apuca de rucsac si de haine trage de ele si ma zgaltaie, e cu mana ridicata ca si cum urmeaza sa ma loveasca. Ma trag de rucsac, sunt pregatita sa ma apar cu mana ridicata. Urlu la el sa-mi dea drumul – ‘nu ai dreptul sa pui mana pe mine!’, amenint cu politia. Sunt intr-un soc de adrenalina. Ceea ce probabil a durat un minut, pentru mine devine un slow motion ca in filme. Ma gandesc cum sa ajung la telefon, ma intreb de ce nu-mi cumpar un spray paralizant. Vad ca prin vis lumea din statia de tramvai. Se uita la noi. Un barbat fara fata sta fixat si se uita. In timp ce sunt smucita, zbier cu toata agresivitatea si furia mea, astept inacceptabilul – sa fiu lovita si pamantul sa se crape in doua, il vad pe omul asta fara fata cum sta asa nemiscat si ma intreb ‘tu ce pula mea faci? ce astepti?’. Dar nimeni nu intervine, nici oamenii din statie, nici oamenii din masini, nici doamna pe la vreo 60 din masine agresorului meu. Intr-o naivitate absoluta, cred ca politia ma salva, ceva ma va salva, daca omul asta continua, ceva cutremurator se va dezlantui si-l va inghiti! Si ma uit la el si urlu ‘chem politia! nu ai voie sa ma atingi!idiotule! nu ti-e rusine! om in toata firea! agresezi femeile! du-te dracu!’. Omul se da inapoi, ma mai injura un pic si se urca in masina. Nu am mai putut distinge ce zicea. M-o fi facut ‘vaca proasta’, ‘tampita’, ‘zdreanta’, mi-o fi zis sa ma duc dracu…habar n-am. Semaforul e verde. Demareaza pe langa mine. Soferul din masina din spate ma injura si el ‘ce pula mea cauti cu bicicleta aici!’. Am scapat. Doar cu niste smucituri si imbranceli. Trec de semafor. Izbucnesc in hohote de plans. Si o tin asa pana la servici. Nu vad si nu aud masinile, plang incontinuu. Ajung la job si plang. Cand reusesc sa ma calmez, imi dau seama ca am uitat de numarul masinii. Cel mai de bun simt lucru mi-a scapat! Pe drumul de intors spre casa merg crispata si angoasata, vreau doar sa scap de bicicleta si claxoane in momentul asta. Aveam de gand sa merg azi toata ziua pe bicicleta, dar vreau doar sa scap de ea. Pe o trecere de pietoni un tip se pune in fata mea si imi face poze – o biciclista in viteza, pe o cursiera violet, cu soarele reflectandu-se puternic in ochelarii negri – oh, yeah! Sunt obosita si satula! Si vreau sa tip! Vreau sa fac ceva! Nu e normal! Nu e acceptabil! Niciun sofer nu are voie sa coboare de la volan cand e in trafic, nu are dreptul sa ameninte, sa agreseze verbal sau fizic sau psihic un alt participant la trafic! Faptul ca nu i-am lovit masina salbaticului asta, ci doar am atins-o cu un snur, e relevant doar pentru ca arata obsesia unei majoritati covarsitoare a barbatilor din societatea noastra, pentru care masina e intruchiparea coitelor lor. In spatele volanului, devin posedati, pentru ‘scula’ pe care o conduc, sunt pregatiti sa scoata bruta din ei la iveala si sa devina violenti. Cu atat mai violenti cu cat au cu cine sa-si masoare forta, o femeie ‘periculoasa’ cu 2 capete mai mica.

Inamicul numarul 1: femeile. Inamicul numarul 2: biciclistii. 

Dragi soferi din Bucuresti, masinile voastre polisate sau zgariate nu va vor mari nici penisurile, nici potenta. ‘Virilitatea’ are alt ‘motor’. Dragi spectatori pasivi de pe margine, tacerea va transforma in oameni fara fata. Draga politie, ma bucur ca n-am apucat sa te chem, ca sa nu fiu constienta ca de fapt nu faci mare lucru si ca n-ai sa ma salvezi. 

Si NU! Nimic din tot ce descriu aici NU E NORMAL! 

Am ajuns sa vad o singura solutie – o ‘arma’. Si cred ca e singura optiune pentru multe.
Fetelor luati-va bate, spray-uri paralizante, dispozitive electrosoc, cursuri de auto-aparare, orice va poate apara cand un sofer furios se apropie prea mult si zbiara prea tare! La violenta sistematica nu poti raspunde decat cu violenta si mai mare!

Publicat pe Facebook de Alice

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie mai departe!
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.