Violonist la metrou

Stația de metrou Washington DC, într-o dimineață friguroasa de ianuarie 2007. Un om cântă la vioara 6 piese de Bach timp de 45 de minute. In acest timp, aproximativ 2 milioane de oameni trec prin stație în toate direcțiile, majoritatea mergând spre serviciu. Dupa 3 minute, un bărbat intre doua varste il observa pe violinist
cântând. Se opreste pentru câteva secunde după care pleacă mai departe, grabit. 4 minute mai tarziu, violonistul primește primul dolar: o femeie ii arunca un dolar in cutia viorii si isi continua drumul, fără sa se oprească. Dupa 6 minute, un tanar se opreste, sprijinindu- se de zid, si il asculta. Apoi se uita la ceas si pleaca grăbit. Dupa minute, un băiețel de 3 ani se oprește dar mama lui il impinge mai departe. Copilul se opreste iar si se uita la violonist. In final, mama il prinde de mana si il trage dupa ea. Copilul merge, dar tine capul intors si se uita la cel care canta. La fel s-a intampat cu mai multi copii care au trecut pe acolo. Dar toti parintii, fara excepție, i-au tras pe copii dupa ei si si-au continuat drumul.

45 de minute violonistul a cantat. Doar 6 oameni s-au oprit pentru o perioada putin mai lunga sa il asculte. Cam 20 de persoane i-au dat bani din mers. A strans in total 32 de dolari. Dupa aproape o ora si-a strans lucrurile si a plecat, fara sa fie bagat in seama de cineva. Nimeni nu l-a aplaudat sau l-a laudat.
Niciunul dintre cei care au trecut prin stație nu a știut ca violonistul era Joshua Bell, unul dintre cei mai mari muzicieni din lume, cantand unele dintre cele mai frumoase melodii scrise vreodată, la o vioara a cărei valoare este estimate intre 3 si 5 milioane de dolari. Cu doua zile înainte, Joshua Bell a concertat cu casa închisă la un teatru din Boston , unde un bilet costa de la 100 de dolari in sus.

Aceasta e o poveste adevărată. Joshua Bell cântând singur în stația de metrou, o actiune organizata de Washington Post, ca parte a unui experiment social despre percepție, gust si prioritatile oamenilor.
Întrebarea care a reieșit: într-o ambianta și la o ora nepotrivite, putem distinge ceva frumos ? Ne oprim pentru a aprecia frumusețea ? Recunoaștem talentul intru-un context neașteptat ?

Una dintre posibilele concluzii care au reiesit din acest experiment, ar putea fi: daca nu avem un moment in care sa ne oprim si sa il ascultam pe unul dintre cei mai buni interpreți din lume, cântând unele dintre cele mai frumoase melodii scrise vreodată, la unul dintre cele mai fine instrumente… câte alte lucruri trecem cu
vederea ?

thx@Roxana