Traseul turului a fost următorul: Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Valea Jiului, Parcul Naţional Retezat, Petroşani, Hunedoara, Deva, Orăştie, Sebeş, Alba Iulia, Sibiu.
Am rămas cu impresia ca avem o ţară frumoasa, dar păcat ca nu ştim sa ii exploatam frumuseţea. De fapt, nu ca nu ştim, ci nu vrem sau preferam sa ne batem joc de ea. Lăsând la o parte drumurile, care sunt acceptabile în aceasta zona, m-a deranjat foarte mult faptul ca nu sunt indicatoare, care sa ne arate locurile pe care trebuie sa le vizitam. In fine, noi romanii ne mai descurcam (mai dam din coate, mai întrebăm), dar străinii care vin sa viziteze cum o sa se descurce? Singurul oraş care avea indicatoare către locurile importante a fost Orăştie. Si ma întreb, chiar trebuie sa vina unu care sa-şi facă o firma de indicatoare şi apoi sa le schimbe pe toate, asa cum s-a întâmplat cu bordurile în Bucureşti?
Dintre toate locurile pe unde am trecut cel mai mult mi-a plăcut Mănăstirea Lainici. Mi-a plăcut foarte mult arhitectura si pictura interioara. Vizitând mănăstirea mi-am amintit ca acum 2 ani o colega m-a îndemnat sa dau acei 2% din impozit către Mânăstirea Lainici, şi asa am făcut. Deci banii aia s-au dus unde trebuia!
Primul oraş vizitat a fost Târgu Jiu. Oraş micuţ, curat, oarecum sărac. Dupa ce ca au şi ei 3 lucruri de vizitat in oras, nici către alea nu ştiu sa pună nişte indicatoare. De fapt Coloana infinitului este la intrarea în oraş, iar Poarta sărutului şi Masa tăcerii sunt in parcul oraşului (un parc destul de cochet).
Mergând către Retezat am trecut şi prin Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Uricani. Ma aşteptam ca oraşele astea sa arate foarte nasol, dar nu este deloc asa, iar Lupeni se prezintă destul de bine. Ajunşi în Retezat ne dam seama ca avem nevoie de o maşină off-road ca sa mergem către lacul Bucura asa ca ne-am hotărât sa facem calea întoarsă.
Fiind informaţi ca in Petroşani nu avem nimic de vizitat, doar l-am admirat din mers, respectând cu stricteţe traseul indicat de GPS către Hunedoara.
Hunedoara? Mi s-a părut cel mai sărac oraş prin care am trecut. In centrul oraşului, asfaltul era crăpat sau luase forma rădăcinilor copacilor. Ma întreb ce au făcut primarii pentru oraşul asta. Nici în centrul oraşului nu au fost în stare sa pună nişte amărâte de pavele. Sa nu zic ca nu am găsit un amărât de restaurant decent. Peste tot erau pizzerii… In rest, Castelul Corvinilor mi-a lăsat o impresie foarte plăcută. Interesant este ca erau foarte multe grupuri de unguri în vizita la castel! Cred ca noi şi Iancu de Hunedoara eram singurii romani de pe acolo!
A urmat rezervaţia de bizoni zimbrii de la Haţeg. S-a dovedit ca nu sunt asa de sensibil la zimbrii (care sunt din aceiaşi familie cu bizonii), asa ca nu prea am fost uimit de ei. In rezervaţie se născuse un pui de zimbru, care putea fi confundat, foarte uşor, cu un viţel! Mi s-a părut interesant faptul ca ei trăiesc mai mulţi ani în captivitate, decât dacă ar fi în libertate (sălbăticie), adică în jur de 28 de ani.
A urmat Deva. Oraş plăcut, plin de istorie, dar cu cetatea în reparaţii, şi cu toate astea tot am urcat sa vedem panarama panorama oraşului. In Deva ne-am dat seama ca e mult de mers pana la Sarmisegetuza şi am tăiat-o de pe lista. Am pornit spre Alba Iulia.
In drum spre Alba, ne-am oprit în Orăştie, un orăşel curat si linistit, si parca era locuit de prea mulţi oameni bătrâni. Cum spuneam, aici erau foarte bine indicate locurile care trebuiau cercetate de privirile noastre. Din păcate, la cetatea orasului, era pus un mare lacăt pe poarta.
Alba Iulia ne-a întâmpinat ca o doamna cocheta, care reuşeşte sa te impresioneze prin bun gust şi rafinament. Atât centrul oraşului cât şi Cetatea sunt foarte frumoase şi liniştite. Daca vrei sa îţi iei porţia de liniste, trebuie sa te muti în Alba Iulia. Cineva-mi zicea ca poate nu am văzut periferia. Ba da, am vazut si periferia si nu mi s-a părut nimic deranjant, ba din contra era in aceiaşi nota liniştită a oraşului.
Sibiu. Dar are rost sa povestesc despre frumuseţea Sibiului? Daca nu ai văzut-o, fugi repede, ca ai trăit degeaba pana acum !
Turul a durat 4 zile, am străbătut 1.300 de km. A fost obositor, într-adevăr! Nu a fost ca la mare, pe şezlong! Am fost mereu pe drumuri şi de multe ori, seara nu puteam sa mai mişc un deget de obosit ce eram. Dar ma consider câştigat, pentru ca nu văzusem aceasta parte de Românie.
Acum ma gândesc la un traseu care sa cuprindă Bucovina şi Maramureşul. Dar poate la anul!