Mingea de 35 de lei

În copilărie, nu m-am numărat printre cei care aveau minge artex. Eu aveam minge de 35 lei. Ca să înțelegeți, cei care aveau minge artex erau un fel de zei, ăia chiar dacă erau cei mai proști la fotbal aveau locul asigurat în echipă, nimeni nu îi înjura pentru că dacă se supărau își luau mingea și fugeau acasă la mamele lor.

Cu mingea de 35 ne jucam în spatele blocului bambilici sau miuța, iar cu artexul jucam fotbal pe maidan. În cartier erau cam doi băieți care aveau artex, dar îl scoteau doar când ne strângeam mulți și jucam fotbal. Minge de 35 de lei aveau mai mulți.

Mingea mea de 35 era mov și pentru mine era cea mai frumoasă minge ever, era artexul vieții mele. Însă, nu a avut viață lungă, pentru că un băiat mai mare cu 4 ani decât mine mi-a spart-o. Atunci m-am simțit, cred, pentru prima data inapt să fac ceva. Nu puteam să îl bat, mi-a zis că nu-mi dă banii pe ea, nu aveam ce să-i fac. Dar, drept răzbunare, i-am pus porecla Muilă pentru că de fiecare dată când jucam fotbal și stătea în zid, el punea mâna la ouă. Un gest normal în fotbal, dar noi eram doar niște mânji care băteau mingea toată ziua și nu respectam toate regulile fotbalului mare.

L-am întâlnit de curând pe tovarășul Muilă și mi-am amintit de mingea mea de 35. Culmea, era împreună cu juniorul, care ținea în mână o minge de fotbal.