In alb violet

De mic copil ţin cu FC Argeş. Spre deosebire de alţi prieteni din copilărie nu am putut sa simpatizez cu alte echipe. Pur si simplu am preferat sa ţin cu o echipa mai mica, dar, în acelaşi timp, plina de tradiţie.

Am crescut cu poveştile despre Dobrin. Îmi amintesc ca era o adevărată plăcere pentru noi, cei mici, când cineva mai în vârstă ne povestea de Dobrin şi de modul în care a câştigat Fc Argeş campionatul în anii ’70. Poveştile acelea erau extraordinare, pentru ca erau spuse de nişte oameni care îl iubiseră pe Dobrin, unii chiar divinizându-l. In acelaşi timp aceşti oameni care ne dădeau porţia de istorie fotbalistica, refuzau sa vorbească urat despre Dobrin sau sa menţioneze celelalte povesti despre viata extra sportiva a acestuia.

Am crescut cu aceste povesti şi nu am putut sa ţin cu alte echipe. Poveştile despre Dobrin m-au ţinut aproape de Fc Argeş şi sentimentele mele fata de acest club au evoluat,iar cu timpul dragostea mea a devenit mult mai înflăcărată. Iubesc aceasta echipa si ma bucur ca am aceste sentimente fata de un asemenea club pentru care au jucat unii dintre cei mai mari fotbalişti romani (vezi DOBRIN, MUTU, urmează CRISTI TANASE).

Ieri nişte mafioţi, care au intrat în fotbal pentru ca au prea mulţi bani murdari sau pentru ca sunt atât de fraieri încât cred ca îşi pot crea o imagine buna cu ajutorul acestui sport, au decis sa retrogradeze echipa Fc Argeş. Niste hoţi abjecţi, care ştiu numai sa apară la tv, cu trabucul în gura, făcând un adevărat efort pentru a lega doua vorbe coerente si pentru a nu faulta, gramatical, limba romana, au retrogradat aceasta echipa minunata. Eu voi iubi, în continuare, aceasta echipa, pentru ca nah, sângele apa nu se face şi nu am nici sentimente de târfă ca sa mi le schimb asa repede, dar oamenii ăştia, care au retrogradat echipa Fc Argeş, vor rămâne la fel, lipsiţi de sentimente, doar nişte sclavi ai banilor care ştiu sa întreţină relaţii numai prin intermediul valizelor/conturilor din banca sau a unei vorbe bine puse.

Pur şi simplu îmi este scârbă de oamenii ăştia şi chiar îmi vine sa vomit când ii aud vorbind. Ei ne cred prosti, iar  noi, chiar suntem prosti pentru ca nu prea le arătam dispreţul pe care îl merita. Mircea Sandu, Prunea, Mitica Dragomir, Penescu si mulţi alţii, sunt oameni despre care nu foarte mulţi ar găsi câteva cuvinte frumoase cu ajutorul cărora sa ii poată caracteriza. Ei se cred stăpânii fotbalului romanesc! Vor încerca, în continuare, sa minta pentru a nu înfunda puşcăria. Dar, cum se spune, ulciorul nu merge de prea multe ori la apa! Sper sa li se înfunde cât mai repede, dar tare mie frica sa nu vina alţii mai tineri si le fel de „experimentaţi”.

Revin cu articole noi, atunci când o sa scap de aceasta scârba care ma macină în aceste zile.

Următoarele articole sunt programate.

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie mai departe!
  •  
  •  
  •  
  •  
Ultimele comentarii
  1. PussyCatX
  2. tykryt

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *